Ce arme aveau de fapt soldaţii de teracotă: „Sunt cu 2.000 de ani înaintea epocii lor”

Oamenii de ştiinţă au descoperit că armele soldaţilor din armata de teracotă erau reale şi nu replici, aşa cum se credea iniţial.

Războinicii chinezi de teracotă, care trebuiau să asigure paza împăratului după moarte, erau dotaţi cu arme adevărate, letale, anuţă dailymail.co.uk.

Oamenii de ştiinţă au testat capete de săgeţi de acum 2.200 de ani, din perioada în care au fost construite celebrele statui.

Aceste erau extrem de eficiente, una singură fiind suficientă pentru a străpunge armurile vremii şi de a ucide adversarul.

„Aceste arbalete chinezeşti sunt cu 2.000 de ani înaintea epocii lor”, spune Mike Loades, istoric.

Sculpturile, care datează de aproape două milenii, au fost descoperite în 1974 în locul în care este înmormântat împăratul Qin Shi Huang, în provincia Shaanxi.

Săbiile, suliţele, arcurile şi săgeţile soldaţilor erau reale, pentru că slujba lor era să-l protejeze pe împărat în viaţa de apoi.

Oamenii de ştiinţă au găsit în jur de 8.000 de soldaţi în trei locuri de înmormântare care s-ar putea întinde pe 56 de kilometri pătraţi, o zonă mult mai mare decât se credea iniţial.

Pe lângă cei 8.000 de infanterişti, arcaşi, ofiţeri, cele 130 de care cu 520 de cai şi 150 de cavalerişti, colecţia cuprinde şi acrobaţi sau muzicieni.

Statuile sunt în mărime naturală, soldaţii măsurând între 1,66 m şi 1,87 m şi sunt extrem de detaliate, toate figurile fiind diferite.

Oamenii de ştiinţă spun că toate statuile au fost vopsite în culori care variază de la roşu sau galben până la verde sau roz.

Deşi culoarea s-a şters în timp şi foarte puţine dintre ele mai prezintă urme de vopsea, arheologii au găsit urme ale pigmenţilor în solul din jurul lor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.