Putin avertizeaza Europa asupra pericolului intreruperilor in aprovizionarea cu gaze

Presedintele rus Vladimir Putin i-a pus in garda pe europeni asupra “marilor riscuri” care ameninta livrarile de gaze rusesti catre UE in aceasta iarna, daca nu se va ajunge la un acord intre Rusia si Ucraina privind plata restantelor pe care Kievul le-a acumulat, anunta Agentia France Presse(AFP).

“Nu va exista nicio criza provocata de responsabilii rusi care se ocupa de cooperarea cu Europa… dar exista mari riscuri in ce priveste tranzitul” a declarat Putin intr-o conferinta de presa la Belgrad, unde a facut o vizita de o zi.

Totodată, Vladimir Putin a atenţionat că, în cazul în care partea rusă va observa că Ucraina preia în mod ilegal gaz din conducta pentru export (spre ţările UE), Gazprom va reduce livrările de gaz în aceeaşi cantitate.

„La fel ca în 2008, vom reduce în mod consecvent livrările, ca răspuns la gazul furat. Sper foarte tare că nu se va ajunge aici”, a spus preşedintele rus.

Jumatate din importurile de gaze rusesti ale UE tranziteaza prin Ucraina.

In trecut, de fiecare data cand au existat intreruperi de aprovizionare a UE, Rusia a acuzat Ucraina ca fura gaze din conducta, iar Ucraina a dezmintit si a acuzat, la randul ei, Rusia ca ea insasi reduce cantitatile livrate.

Gazprom continua sa ceara Kievului circa 4 miliarde de euro pentru gazele deja livrate si, din  acesta cauza, de la jumatatea lunii iunie a oprit orice furnizare de gaze pentru Ucraina.

O reuniune speciala,  sub auspiciile UE, pentru rezolvarea situatiei inainte de debutul iernii, este programata pe 21 octombrie, la Bruxelles.

Moscova a amenintat ca va reactiona dur daca tarile UE  vor aproviziona Ucraina cu gaze cumparate din Rusia, folosind asa-numitele fluxuri inversate

In acelasi timp, UE se opune constructiei gazoductului South Stream, care ar evita Ucraina trecand prin Bulgaria, Serbia si Ungaria.

Bulgaria, care este foarte interesata de acest proiect, a fost, astfel, convinsa sa opreasca lucrarile.

Ca argument, Bruxelles-ul sustine ca in cazul South Stream nu au fost respectate regulile europene, dar Moscova considera ca aceasta este doar un pretext pentru a masca sanctiuni economice impotriva sa.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.