Virusul Ebola continuă să se propage

Infecțiile cu virusul Ebola continuă să se extindă. Analizând modele de propagare a bolii și traficul aerian, cercetătorii spun că este posibil ca virusul sã ajungã în Franța și în Marea Britanie până la sfârșitul acestei luni. Franța se aflã printre statele care ar putea fi afectate de acest virus din cauza zborurilor frecvente din Guinea, Sierra Leone și Liberia, țări care includ vorbitori de limbă franceză. În privința Marii Britanii, aeroportul Heathrow este un important nod aerian pentru curse către alte destinații din lume. Cele două state au avut câte un caz de cetățeni care s-au întors acasă infectați cu Ebola și care apoi s-au vindecat.
Organizația Mondială a Sănătății nu a impus restricții de călătorie către statele afectate de febră hemoragică. De la izbucnirea epidemiei în luna martie, în Africa de Vest, peste 3.000 de oameni au murit și aproximativ 7.000 au fost infectați.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.