SUTE de dosare penale pentru fapte de corupție, transmise parchetelor în 2014

Peste 750 de dosare penale pentru fapte de corupție, conexe acestora sau pentru conflicte de interese din competența de investigare a Poliției Române au fost declinate în favoarea parchetelor competente în cursul anului 2014, informează luni un comunicat de presă al IGPR.

Poliția Română a soluționat în cursul acestui an, cu propunere de declinare a competenței în favoarea parchetelor competente, 757 de dosare penale în domeniul prevenirii și combaterii corupției, dintre care 257 în favoarea DNA.

„În investigarea cazurilor s-a colaborat cu Serviciul Român de Informații. 1.617 persoane sunt bănuite de comiterea acestora, dintre care 633 de săvârșirea infracțiunilor de dare și luare de mită, 176 de săvârșirea infracțiunilor de trafic și cumpărare de influență, 31 de săvârșirea infracțiunii de conflict de interese și 777 de persoane sunt bănuite de săvârșirea unor infracțiuni conexe celor de corupție, așa cum sunt ele prevăzute în Legea 78/ 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție”, arată sursa citată.

Din numărul total de persoane implicate în fapte de corupție cercetate cu sprijinul Poliției Române, 854 dețineau diferite funcții de conducere în cadrul administrației publice locale, 301 dintre acestea fiind deferite DNA.

Față de 109 persoane au fost dispuse măsuri preventive, dintre care 45 de arest preventiv, opt de arest la domiciliu, 33 de control judiciar, 23 de reținere și au fost emise 46 de rechizitorii, se precizează în comunicat.

Potrivit IGPR, prin dispoziția șefului Poliției Române, chestor general de poliție Petre Tobă, a fost suplimentat numărul de polițiști nominalizați să desfășoare, exclusiv, activități în domeniul combaterii corupției, alături de procurorii anume desemnați sau cei ai DNA.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.