Foto: Bucureştenii sunt aşteptaţi în aceste zile la „Târgul de pâine” din Parcul Naţional

„Târgul de pâine” se deschide joi în Parcul Național din sectorul 2, unde cei interesați pot gusta plăcinte, papanași, cozonaci, turte, bulz, pâine tradițională făcută pe vatră sau la țest și multe alte produse.

Conform Primăriei sectorului 2, la târg, care ține până duminică, vor veni gospodari în straie specifice din toate zonele, vor avea loc ateliere și expoziții de meșteșuguri, vor fi prezentate rețete vechi de sute de ani, obiceiuri, elemente de cultură tradițională.

Programul de vizitare este între orele 10,00 și 20,00 iar intrarea este liberă.

Sâmbătă și duminică, de la ora 17,00, vor avea loc spectacole folclorice susținute de interpreții de muzică populară Gelu Voicu și taraful „Lăutarii” din Teleorman, Ilie Roșu, Vasilică Bordianu, Maria Popa, Georgel Nucă, Marian Cucu, Victoria Vlase și Constantin Badea.

Ansamblul de dansuri populare „Rapsodia Carpaților” va invita publicul la tradiționalele hore și sârbe românești iar prezentatorul spectacolelor, actorul Dragoș Silivestru, va fi amfitrionul unor concursuri surpriză cu premii pentru public.

Vor fi prezente mari unități de panificație, firme particulare, dar și numeroși producători de vin și țuică și alimente eco.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.