FOTO: Bucureștenii sunt invitați să alerge la cea de-a VIII-a ediţie a Crosului Pompierilor

Cu ocazia aniversării, la 13 Septembrie 2014, a Zilei Pompierilor din România şi a împlinirii a 166 de ani de la eroicele lupte din Dealul Spirii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti va organiza, în data de 6 septembrie, cea de-a VIII-a ediţie a Crosului Pompierilor.

Competiţia sportivă va avea loc la ora 10.00, în zona Palatului Parlamentului, cu plecare din faţa Poştei „Puişor”- în dreptul Monumentului Eroilor Pompieri şi sosire în Parcul Izvor, pe următorul itinerariu: PLECARE – Monumentul Eroilor Pompieri – Calea 13 Septembrie – B-dul. Libertăţii – B-dul. Naţiunilor Unite – Parcul Izvor – SOSIRE.

Crosul este deschis tuturor categoriilor de vârstă şi sex pentru personalul din cadrul ISU Bucureşti, structurilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne şi a instituţiilor administraţiei publice locale.

A devenit deja o tradiţie organizarea crosului pompierilor bucureşteni pentru marcarea acestui important reper din identitatea instituţiei.

La ediţia precedentă au participat peste 200 de competitori, câştigătorii fiind recompensaţi cu diplome şi medalii.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.