Circulație reluată pe DN 7

Circulaţia rutieră pe DN 7, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea a fost redeschisă aseară pentru mașinile mici.
Compania Națională de Autostrăzi a anunțat ca s-au încheiat lucrările la cele două poduri avariate de inundații și prin urmare vehiculele sub 7,5 tone au voie să circule pe acest sector de drum.
Mașinile grele trebuie să folosească în continuare varianatele ocolitoare, respectiv Pitești – Slatina-Drăgășani- Râmnicu Vâlcea și retur.
Transportul public de persoane face excepție de la această restricție, astfel că autobuzele pot circula pe DN 7.
Amintim ca traficul rutier pe acest drum, între Pitești și Râmnicu Vâlcea a fost închis pentru a permite efectuarea unor lucrări de reabilitare a podurilor afectate de inundații.
Informații suplimentare privind rețeaua de drumuri naționale pot fi obținute de la numerele de telefon 021/264.33.33, 021/9360 sau accesând pagina de internet: www.cnadnr.ro.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.