Simona Halep va debuta marţi la Wimbledon

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 3 WTA, va debuta marţi la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Halep o va întâlni pe brazilianca Teliana Pereira, meciul fiind programat nu înainte de ora 19.00, iar terenul pe care se va juca va fi stabilit în funcţie de încheierea celorlalte partide ale zilei.

Jucătoarea Sorana Cîrstea, a 29-a favorită a competiţiei, va evolua împotriva americancei Victoria Duval în cel de-al doilea meci de pe terenul 16.

Irina-Camelia Begu va juca în primul meci, de la ora 13,30, de pe terenul 5, împotriva lui Virginie Razzano (Franţa), în timp ce partida Alexandra Cadanţu – Camila Giorgi (Italia) va fi ultima pe terenul 11.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.