Regele Spaniei va ABDICA. Prinţul Felipe va prelua tronul

Regele juan Carlos,Spania,monarhie

Premierul spaniol Mariano Rajoy a anunțat luni că șeful statului, regele Juan Carlos, are intenția de a abdica în favoarea fiului său, prințul moștenitor Felipe de Asturias, așa cum prevede articolul 57 al Constituției Spaniei.

„Majestatea sa Regele Juan Carlos mi-a comunicat voința de a renunța la tron și a deschide procesul de succesiune.

De asemenea, dorește să le comunice spaniolilor el însuși motivele, în cursul acestei zile.

Este convins că este cel mai bun moment pentru schimbarea șefului statului și transmiterea coroanei Prințului de Asturias”, a declarat luni premierul Rajoy, în cadrul unei declarații instituționale, de la Palatul Moncloa.

Mariano Rajoy a precizat că va convoca un consiliul de miniștri extraordinar, pentru a asigura respectarea prevederilor constituționale ce stabilesc abdicarea, și mai precis, elaborarea unei legi organice în acest sens, așa cum stabilește articolul 57, paragrafele 1 și 2, din cadrul Constituției Spaniei.

Ulterior, legislativul ar urma să îl proclame rege pe prințul Felipe într-un timp cât se poate de scurt.

Șeful guvernului spaniol l-a descris pe regele Juan Carlos drept „un apărător neobosit al intereselor noastre, cu tot ce a putut contribui la bunăstarea spaniolilor.

Este o figură istorică, legată strâns de democrația Spaniei”.

În plus, Mariano Rajoy a subliniat pregătirea celui care va deveni noul șef al statului. Prințul Felipe de Asturias, care va domni cu numele de Felipe al VI-lea, dispune de „pregătire, o amplă experiență în afacerile publice, (și prezintă) o garanție solidă că funcția de șef de stat va fi la înălțimea așteptărilor”, a mai spus Rajoy.

Procesul presupus de abdicare și urcarea pe tron a prințului Felipe de Asturias va avea loc „într-un context de stabilitate instituțională, ca semn al maturității democrației” Spaniei, a mai spus șeful guvernului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.