Fuziunea RADET cu o parte din ELCEN amanata pana la sfarsitul lui 2014

Viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, spune ca, in luna iunie, va avea loc divizarea actualului ELCEN in trei societati comerciale.

Una dintre acestea, care va avea in componenta sa patru CET-uri – Vest, Sud, Progresu si Grozavesti, va fuziona cu RADET, dupa ce aceasta se va transforma, la randul ei, in societate comerciala.

Aceasta transformare a regiei de distributie a energiei termice in societate comerciala va avea loc spre sfarsitul lunii iulie, informeaza reporterul Bucuresti FM, Mircea Apostolescu.

Dupa parcurgerea acestor etape, spre sfarsitul lunii august, Guvernul sa emita o Ordonanta de Urgenta prin care sa treaca o parte dintre actiunile detinute de catre Ministerul Energiei la actualul ELCEN in proprietatea privata a Municipiului Bucuresti. 

Pana in iarna, cele doua entitati vor fuziona intr-o singura companie, in subordinea Municipalitatii.

Aceasta va purta numele de Termoenergetica si va reuni productia, transportul si distributia de energie termica, a explicat Nicolaescu.

El crede ca aceasta fuziune va duce la scaderea pretului gigacaloriei.

De remarcat faptul ca , desi inca din luna martie anul trecut exista o Hotarare de Guvern care prevede fuziunea RADET cu o parte din ELCEN, in practica, lucrurile par sa se miste foarte incet.