Accident în sediul Direcţiei Impozite Sector 5. Două persoane au fost rănite, după ce au căzut bucăţi din tavan

Două persoane au fost rănite uşor, miercuri, în sediul Direcţiei Impozite şi Taxe Locale Sector 5, după ce din tavan s-au desprins bucăţi de rigips, unul dintre răniţi fiind transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. In jurul orei 09.15, o persoană a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că, la sediul din Bulevardul Kogălniceanu nr. 8 al Direcţiei Impozite şi Taxe Local Sector 5 sunt doi răniţi, după ce s-a desprins o bucată de rigips din tavan.Una dintre cele două persoane a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, aceasta având zgârieturi la cap şi dureri abdominale.Cealalată persoană, care nu avea răni pe corp, a fost investigată la faţa locului, aceasta refuzând să fie transportată la spital.Directorul executiv al Poliţiei Locale Sector 5, Bogdan Georgerscu, a spus că, de la un etaj superior, pe coloana ţevilor de apă a căzut o cărămidă, care la impact a desprins bucăţi de rigips din tavan, la parteerul clădirii.În urma incidentului, activitatea cu publicul nu a fost întreruptă la Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 5.Inspectori de la ITM Bucureşti vor merge la sediul Direcţiei Impozite şi Taxe Locale Sector 5, pentru a stabili cum s-a produs incidentul şi dacă acesta poate fi încadrat ca accident de muncă.