Concertele Orchestrei Naţionale Radio, sold-out de şase săptămâni!

Primele luni ale anului 2014 au adus succes după succes Orchestrelor şi Corurilor Radio, în această perioadă un număr record de spectatori venind să asculte, la Sala Radio, muzică de cea mai bună calitate.

Cel mai mare succes l-a înregistrat Orchestra Naţională Radio, la ale cărei ultime 6 concerte sala a devenit neîncăpătoare, cele aproape 1.000 de locuri fiind insuficiente pentru melomanii dornici să participe la evenimente. 

Un public entuziast şi a cărui medie de vârstă scade se mobilizează săptămână de săptămână, prin reţelele de socializare sau datorită campaniilor de presă sau a comunicărilor constante pe internet despre concerte, solişti, program sau ansamblu, făcând din stagiunea Orchestrelor şi Corurilor Radio un eveniment în întregul ei. 

De altfel şi concertele propuse au fost de neratat, mari solişti şi importanţi dirijori fiind invitaţi să cânte programe cât mai atractive, împreună cu orchestra care de curând a primit elogii chiar în importanta publicaţie The Gramophone.

O operă cu un libret savuros – Ariadna din Naxos de Richard Strauss, a fost prezentată pe scena Sălii Radio, vineri, 24 ianuarie, într-o distribuţie de excepţie. Cap de afiş au fost două vedete: mezzosoprana Ruxandra Donose şi actorul Claudiu Bleonţ. 

Gabriel Croitoru a cântat Paganini pe vioara lui Enescu pe 31 ianuarie. În săptămâna următoare (7 februarie), două hit-uri ale muzicii clasice s-au auzit la Sala Radio: Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Rachmaninov (solist Mihai Ungureanu) şi Dansurile polovţiene de Borodin, sub bagheta dirijorului Jin Wang. 

Îndrăgostiţii şi-au dat dau întâlnire pe 14 februarie la Sala Radio: Romeo şi Julieta, violonistul Alexandru Tomescu şi dirijorul Tiberiu Soare au fost reperele unei seri speciale! 

David Giménez , nepotul tenorului José Carreras a fost la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio pe 21 martie, iar partituri romantice au întâmpinat Mărţişorul, în ultima zi a lunii februarie: Concertul în la minor pentru pian şi orchestră de Schumann a fost interpretat de pianistul Horia Mihail, împreună cu Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. 

Evenimente de cel puţin acelaşi nivel vor fi până la sfârşitul stagiunii la Sala Radio. 

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio. 

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.