Ungur şi Stahovski vor juca primul meci al întâlnirii de Cupa Davis dintre România şi Ucraina

Tenismanul român Adrian Ungur îl va înfrunta pe Serghei Stahovski în primul meci de simplu al întâlnirii de Cupa Davis dintre România şi Ucraina, vineri, la Dnepropetrovsk, de la ora 14,00, în primul tur al Grupei 1 valorice a zonei Europa-Africa.

Al doilea meci de simplu se va juca între Victor Hănescu (32 ani, 72 ATP) şi Ilia Marcenko (26 ani, 160 ATP).

Sâmbătă, de la ora 16,00, va avea loc partida de dublu, între perechile Victor Hănescu/Horia Tecău şi Denis Molcianov/Serghei Bubka jr.

Duminică au loc ultimele partide de simplu, Victor Hănescu – Serghei Stahovski (14,00) şi Adrian Ungur – Ilia Marcenko.

Din echipa României, al cărei căpitan nejucător este Andrei Pavel, mai fac parte Marius Copil şi juniorul Patrick Ciorcilă.

România şi Ucraina se vor întâlni pentru a doua oară în Cupa Davis, după ce în 2010 'tricolorii' s-au impus pe teren propriu cu scorul de 3-1, tot în Grupa I.

Dacă va trece de Ucraina, România va întâlni în turul doi, pe teren propriu, reprezentativa Suediei, care nu joacă în primul tur.

Meciurile ar urma să aibă, cel mai probabil, în perioada 4-6 aprilie 2014.

Dacă va câştiga întâlnirile cu Ucraina şi Suedia, România va juca în play-off-ul pentru Grupa Mondială.