Inspectoratele școlare vor hotărî dacă și unde se va dispune sistarea cursurilor luni

Ministerul Educației monitorizează, cu atenție, situația unităților școlare din județele aflate sub atenționare de cod portocaliu, iar în funcție de situația vremii, inspectoratele vor hotărî dacă și unde se va dispune sistarea cursurilor pentru luni.

Potrivit unui comunicat al MEN, inspectoratele școlare județene/ al municipiului București au obligația de a se afla în legătură permanentă cu toate instituțiile care răspund de situațiile de acest gen — Prefectura, Primăria, Consiliul Județean, Poliția, ISU.
 
''Inspectoratele au obligația de a raporta, periodic, MEN evoluția situației și măsurile care se impun privind posibilitatea frecventării cursurilor de către elevi și cadrele didactice pentru luni, 27 ianuarie.
 
MEN atrage atenția că deciziile inspectoratelor școlare trebuie să aibă ca punct de plecare siguranța elevilor și a personalului didactic și nedidactic.
 
În funcție de situația vremii, înregistrată pe parcursul zilei de duminică, 26 ianuarie, inspectoratele școlare județene/ al municipiului București vor hotărî dacă și unde se va dispune sistarea cursurilor pentru ziua de luni, 27 ianuarie.
 
Deciziile vor fi aduse la cunoștința MEN duminică, 26 ianuarie, cel târziu până la ora 17,00, și vor fi făcute publice'', a anunțat MEN.